Exegeza (din limba greacă: exegesis = explicație, comentariu) este interpretarea (filologică, gramaticală, istorică etc.) a unui text, referindu-se în special la comentarea textelor biblice. Întrucât atât iudaismul, cât și creștinismul s-au dezvoltat din evenimente istorice, Biblia - spre deosebire de literatura sacră a altor religii, cum ar fi hinduismul și islamul - a făcut totdeauna obiectul unor analize critice. Cu toate că cele mai multe cărți ale Vechiului Testament, cât și ale Noului Testament au fost redactate anonim, ele au fost scrise de oameni și este legitim ca ele să fie supuse unor criterii de analiză valabile și pentru alte producții ale personalităților umane. Comentatorii religioși, evrei sau creștini, consideră însă că aceste scripturi sunt de inspirație divină, fiind o revelație a lui Dumnezeu făcută autorilor, fie cuvânt cu cuvânt, fie sub formă de visuri, viziuni sau alte forme de apariție. Vechii rabini din Țara Israel sau Babilon (200-500 p. Chr.), ale căror comentarii au fost reunite în Talmud, s-au străduit să demonstreze lipsa de contradicții din textele sfinte și identitatea dintre Biblie și religia ebraică (vezi: Mișna). În perioada elenistică învățatul evreu Philon din Alexandria - cu mai mult de un mileniu înaintea lui Moise Maimonide - a făcut prima încercare de armonizare a scrierilor religioase iudaice cu filosofia greacă și cu datele științifice ale epocii. Philon, folosește o serie de alegorii și reduce semnificația pur verbală a textelor, accentuând sensul lor de inspirație divină, accesibil însă numai inițiaților. Părinții bisericii creștine au urmat și ei aceeași cale, subliniind totuși că spiritul Vechiului Testament se revelă cu adevărat abia în Noul Testament. Acest punct de vedere este și astăzi reprezentat de Biserica Catolică, de ex. în decretul asupra Sfintei Scripturi adoptat de Conciliul Vatican II (1962-1965). Source: Wikipedia (ro)