Șatra este un roman-parabolă scris de Zaharia Stancu și publicat în 1968 de Editura pentru Literatură din București. El reprezintă o excepție în cadrul prozei postbelice a lui Zaharia Stancu, fiind singurul roman care nu face parte din ciclul autobiografic ce-l are ca narator și protagonist pe Darie sau, după cum scria criticul Eugen Simion, „singura operă de ficțiune pură a lui Zaharia Stancu”. Romanul, scris pe un ton grav, prezintă exodul forțat în vreme de război al unei șatre de romi către Răsărit, într-un ținut sălbatic aflat dincolo de un fluviu, în scopul exterminării. Membrii șatrei suferă de foame și de frig pe parcursul drumului istovitor și al iernii cumplite petrecută în stepă, iar numărul lor se reduce dramatic. Apropierea morții îi determină pe romi să nu mai respecte rânduielile străvechi, iar șatra se destramă în cele din urmă. Deși s-a inspirat dintr-un eveniment istoric real (deportarea romilor în Transnistria în timpul regimului antonescian din România), autorul nu a transformat spațiul și timpul acțiunii în elemente identificabile, evitând tendința interpretării tendențioase a istoriei. Romanul dobândește astfel aspectul unei parabole istorice necircumscrise precis unui timp și unui spațiu. Șatra este considerat drept una dintre cele mai reușite scrieri ale lui Zaharia Stancu, fiind perceput de criticii literari ca „o lamentație lungă [...] de o aspră poezie” despre încercarea unei comunități de a-și păstra identitatea într-un secol caracterizat prin intoleranță, dar și ca o pledoarie fierbinte pentru viață. În decursul timpului a fost tradus în mai multe limbi străine și publicat în numeroase țări. Source: Wikipedia (ro)